Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a anunţat vinerea aceasta că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe legea care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe, informează
Mediafax. Acesta a adăugat că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.
Oltean a precizat că împărţirea teritorială a României este făcută în temeiul unui act normativ adoptat în 1968 şi care nu a mai fost modificat din 1990, ţara rămânând cu aceeaşi formă de organizare teritorială consacrată de regimul comunist.
"Credem că o ţară cu opt judeţe, pe cele opt regiuni de dezvoltare economică ce sunt deja consacrate, chiar dacă ele nu au personalitate juridică, va reuşi ca, în perioada 2012-2013-2014, când România mai are încă zece miliarde de euro de absorbit de la UE, să ridice gradul de absorbţie a fondurilor, să crească calitatea strategiilor şi a lucrărilor de dezvoltare zonală şi regională. E un proiect extrem de ambiţios şi care dacă într-adevăr se va realiza şi actuala majoritate se va plia pe el şi-l va susţine, va produce o modificare de fond în viaţa de zi cu zi a României", a explicat secretarul PDL.
Conform noii organizări, capitalele celor opt judeţe vor fi Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.
Oltean a adăugat că reforma presupune modificări importante în legislaţie, în condiţiile în care astfel se va ajunge la opt prefecturi, opt inspectorate de poliţie.
Acesta a dat asigurări că foarte multe din atribuţiile consiliilor judeţene şi ale serviciilor deconcentrate vor fi transferate la primării, în aşa fel încât oamenii să nu fie nevoiţi să se deplaseze la noile reşedinţe de judeţe.
"Toate aceste servicii deconcentrate ale ministerelor se vor diminua de la 41 la opt, ceea ce înseamnă o modificare extrem de importantă a legislaţiei în vigoare. Ceea ce urmărim cu prioritate este ca serviciul public să fie adus cât mai aproape de cetăţean, a da cetăţeanului certitudinea că, prin reorganizarea administrativ teritorială, lui i se uşurează viaţa de zi cu zi", a explicat Oltean.