Antena 3 CNN Actualitate Olanda va transfera României definitiv 18 avioane de luptă F-16. Vom ajunge la 50 de aeronave

Olanda va transfera României definitiv 18 avioane de luptă F-16. Vom ajunge la 50 de aeronave

B.N.
1 minut de citit Publicat la 16:00 02 Apr 2025 Modificat la 23:09 10 Apr 2025
F-16 Fighting Falcon
F-16 Fighting Falcon Foto: Ministerul Apărării Naționale

Olanda va transfera definitiv României cele 18 avioane de luptă F-16 din cadrul Centrului de Pregătire pentru F-16, potrivit DefenseRomania.  

Detaliile exacte ale transferului în România nu sunt cunoscute deocamdată și fac obiectul unor negocieri între cele două țări, însă transferul va avea loc undeva în acest an. Avioanele vor continua să fie parte a programului de trecere pe F-16.

Odată cu acest transfer, România va deține patru escadrile de F-16. 

În prezent există operațională Escadrila 53 Vânătoare dislocată la Borcea, la Baza 86 Aeriană, formată din 17 avioane F-16 achiziţionate în urmă cu mai mulți ani din Portugalia. Alte două escadrile sunt în formare în baza unui contract în derulare cu Norvegia, de unde România a avansat încă 32 de avioane, potrivit DefenseRomania.

Au fost livrate 16 avioane și astfel s-a format a doua escadrilă, Escadrila 48, care este dislocată la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, urmând ca anul acesta să fie livrate și ultimele 16 avioane care vor forma cea de-a treia escadrilă.

Cele 32 de avioane au fost achiziționate la un preț de 388 de milioane de euro, pentru a asigura tranziția către F-35 şi sunt versiunea F-16 AM/BM în configurație M6.5.2, iar contractul include și motoare de rezervă și suport logistic.

România şi Olanda au semnat în decembrie 2024 o scrisoare de intenţie care reafirmă angajamentul celor două ţări de a consolida şi extinde colaborarea în cadrul Centrului de instruire pentru F-16 din România. 

 

×
Etichete: avioane f-16 Olanda
x close