Reţeaua teroristă Stat Islamic probabil va încerca să comită noi atentate în Europa şi în Statele Unite în cursul anului 2016, avertizează generalul american Vincent Stewart, dircetorul Agenţiei pentru Informaţii Militare din SUA, informează
CNN.
"Organizaţia teroristă Stat Islamic probabil va încerca să comită noi atentate în Europa şi primele atacuri directe pe teritoriul Statelor Unite, în anul 2016", a declarat generalul Vincent Stewart în faţa membrilor Comisiei Forţelor Armate din Senatul SUA.
"Reţeaua teroristă probabil va intensifica ritmul şi periculozitatea atacurilor în lunile care urmează, în încercarea de extindere a activităţilor în afara zonelor din Irak şi Siria", a precizat oficialul american.
"Anul trecut, Daesh (Stat Islamic) a rămas în principal în fiefurile din Irak şi Siria, extinzându-se în Libia, regiunea Sinai (Egipt), Afganistan, Nigeria, Algeria, Arabia Saudită, Yemen şi Caucaz. Este de aşteptat ca reţeaua Daesh să intensifice ritmul şi complexitatea atacurilor la nivel transnaţional, pentru că vrea acţiuni violente care să atragă reacţii dure din partea Occidentului, în scopul alimentării ideii distorsionate a unui război occidental contra islamului", a subliniat oficialul american.