Scriitorul Octavian Paler a încetat din viaţă luni seară, în urma unui atac de cord. Avea aproape 81 de ani şi până în ultima clipă a lucrat, a scris şi s-a bucurat de viaţă. Maestrul Octavian Paler era invitat special al lui Mihai Gâdea la emisiunea ?Sinteza Zilei?. Un om cu o minte tânără şi cu un spirit mereu viu, aşa şi-l aduc aminte pe maestrul Paler toţi cei care l-au cunoscut. Reputat jurnalist şi editorialist, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti, Octavian Paler a plecat dintre noi lăsând un mare gol în urmă. Înainte de toate însă, odată cu Paler ne-a părăsit un mare gânditor, poate unul dintre puţinii adevăraţi maeştri ai gândurilor.
Miercuri seară ar fi trebuit să fie în studio, în faţa camerelor. Miercuri, însă, va face un alt drum, ultimul. Sute de oameni au trecut marţi să-i spună la revedere şi să aprindă o lumânare pentru sufletul său. Din suflet îi izvorau gândurile înţelepte, care nu iertau nimic şi pe nimeni. Era atât de critic pentru că, în fond, era atât de romantic.
A plecat din satul copilăriei sale la Bucureşti, ca să se facă domn de oraş. Nu s-a adaptat nicio clipă pe de-a-ntregul vieţii agitate din capitală. Dar avea punctul său de reper, locul în care se întorcea de fiecare dată când simţea nevoia de linişte. Octavian Paler venea la Lisa, un sat de lângă Făgăraş, singurul punct de pe harta României care - pentru el - reprezenta acasă, locul unde s-a născut, în iulie 1926.
În Lisa lui Octavian Paler, timpul şi lucrurile aveau o altă valoare. În Lisa, iarba din curte însemna blestem, sfârşit de istorie, sfârşit de destin.
Octavian Paler într-un interviu despre Octavian Paler în
VIDEO NEWS/România
Ultima apariţie la Sinteza Zilei în
VIDEO NEWS/RomâniaCitiţi ultimul articol scris de Octavian Paler (Cotidianul)
Reacţii: Cristian Tudor Popescu: {a}cristian_tudor_popescu{/a},
Mihai Gâdea: {a}mihai_gadea{/a}
Antena3.ro