Antena 3 CNN Actualitate Ce obligații fiscale ai dacă obții venituri din închirierea locuințelor în 2022

Ce obligații fiscale ai dacă obții venituri din închirierea locuințelor în 2022

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 17:42 13 Apr 2022 Modificat la 17:43 13 Apr 2022
obligatii-fiscale-venituri-inchiriere
Ce obligații fiscale ai dacă obții venituri din închirierea locuințelor în 2022 Sursa foto: Pixabay

Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, în cursul anului fiscal, sunt obligaţi să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru venitul estimat a se realiza în fiecare an fiscal, indiferent dacă în anul fiscal anterior au înregistrat pierderi, până la data de 25 mai, inclusiv.

Contribuabilii care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să depună declaraţia în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

Contribuabilii pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice completată corespunzător, până la data de 25 mai, inclusiv.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației unice vor completa câte o secțiune pentru fiecare sursă de venit.

Nedepunerea declarației unice privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice până la data prevăzută în legislația fiscală, se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 de lei.

Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor

În vederea stabilirii venitului net anual se utilizează următoarele regimuri fiscale:

- regimul de impozitare pe baza cotelor forfetare se aplică în toate cazurile dacă la data de 31 decembrie a anului anterior celui de impunere se aflau în derulare un număr de până la5 contracte de închiriere, inclusiv, precum şi în cazul în care contribuabilii nu au optat pentrudeterminarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitate;

- regimul de impozitare în sistem real, pe baza datelor din contabilitate se aplică: în cazul depăşirii numărului de 5 camere de închiriat în cursul anului fiscal, pentru anul / optional de către contribuabilii care aplică regimul de impozitare pe baza cotelor forfetare de cheltuieli.

- regimul de impozitare pe baza normelor de venit: Acest regim se aplică numai în cazul închirierii în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de locuinţe în care sunt situate acestea

Regimul de impozitare pe baza cotelor forfetare

Prin aplicarea acestui regim de impozitare determinarea venitului net anual se efectuează prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea asupra venitului brut a cotei de 40%, reprezentând cheltuieli forfetare, pentru care nu trebuie să se prezinte documente justificative.

Cheltuiala forfetară include:

- uzura bunurilor închiriate;
- cheltuielile ocazionate de întreținerea şi repararea acestora;
- impozitele şi taxele pe proprietate datorate potrivit legii;
- comisionul reținut de intermediar;
- primele de asigurare plătite pentru bunul cedat spre folosință

Ca exemplu, cheltuielile ocazionate de întreținerea şi repararea bunurilor închiriate care se încadrează în cota forfetară de cheltuieli sunt acele cheltuieli pe care proprietarul are obligația, potrivit legii să le efectueze, respectiv:

- întreținerea în bune condiții a elementelor structurii de rezistență a clădirii;

- elementele de construcție exterioară a clădirii, cum ar fi: acoperiş, fațadă, curțile şi grădinile, precum şi spații comune din interiorul clădirii, cum ar fi: casa scării, casa ascensorului şi altele asemenea;

- întreținerea în bune condiții a instalațiilor comune proprii clădirii, respectiv ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apă, de canalizare, instalații de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalații electrice şi de gaze

- ținerea în stare de siguranță în exploatare şi de funcționare a clădirii pe toată durata închirierii locuinței

În cazul în care chiriaşul efectuează cheltuieli care cad în sarcina proprietarului şi se încadrează în cota forfetară de cheltuieli, cu diminuarea corespunzătoare a chiriei, impunerea rămâne nemodificată.

Reguli privind stabilirea impozitului

Impozitul anual datorat se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra venitului net stabilit după cum urmează:

a) Regimul de impozitare pe baza cotelor forfetare de cheltuieli

Impozitul se determină prin aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra venitului net potrivit mențiunilor de la regimul de impozitare pe baza cotelor forfetare.

Exemplu: Contract de închiriere care începe la 01.01.2022 şi se încheie la 31.12.2022 cu chiria exprimată în lei.

Chiria lunară menționată în contractual de închiriere = 2.500 lei

- Stabilirea venitului brut anual = 2.500 lei x 12 luni = 30.000 lei

- Determinarea cheltuielilor forfetare = 30.000 x 40% = 12.000 lei

- Stabilirea venitului net anual = 30.000 lei – 12.000 lei = 18.000 lei

- Calculul impozitului datorat = 18.000 lei x 10% = 1800 lei

b) Regimul de impozitare în sistem real, pe baza datelor din contabilitate

Impozitul se determină prin aplicarea cotei de impozitare de 10% asupra venitului net potrivit mențiunilor de la regimul de impozitare în sistem real, pe baza datelor din contabilitate

Exemplu: Contract de închiriere care începe la 01.01.2022 şi se încheie la 31.12.2022 cu chiria exprimată în lei.

Chiria lunară menționată în contractual de închiriere = 2.500 lei

Cheltuieli deductibile înregistrate în evidența contabilă = 15.000 lei

- Stabilirea venitului brut anual = 2.500 lei x 12 luni = 30.000 lei

- Stabilirea venitului net anual = 30.000 lei – 15.000 lei = 15.000 lei

-Calculul impozitului datorat = 15.000 lei x 10% = 1.500 lei

 

 

 

 

 

 

 

 

×
x close