Barack Obama, ultimul discurs despre starea națiunii
2 minute de cititPublicat la 09:29 13 Ian 2016Modificat la 09:29 13 Ian 2016
Preşedintele american, Barack Obama, a apărat cu tărie moştenirea celor două mandate prezidenţiale ale sale şi a încercat să impună un ton optimist pentru viitor, în ultimul său discurs privind Starea Uniunii, susţinut marţi seara în faţa Congresului, relatează BBC News Online.
El a criticat în acelaşi timp tonul negativ al actualei campanii prezidenţiale, argumentând că Statele Unite au "cea mai puternică şi cea mai durabilă economie din lume".
"Oricine pretinde că economia Americii este în declin se ocupă de ficţiune", a spus Obama în faţa congresmenilor.
Discursul a subliniat realizările sale din timpul mandatului, precum reforma sistemului de sănătate, preşedintele încercând să îşi consolideze moştenirea în loc să anunţe noi politici.
"În ultimul meu discurs în faţa acestei camere, nu vreau doar să vorbesc despre anul care urmează. Vreau să mă concentrez pe viitorul nostru", a subliniat el.
Obama a vorbit astfel despre combaterea inechităţii veniturilor, folosirea tehnologiei pentru a combate schimbările climatice şi despre cum poate fi asigurată securitatea naţională fără a cădea în extrema conflictelor.
În final, el a vorbit pe larg despre îmbunătăţirea politicii şi a dezbaterilor. "Democraţia necesită o legătură fundamentală de încredere între cetăţenii săi", a afirmat preşedintele.
El le-a cerut alegătorilor şi membrilor Congresului să schimbe tonul ostil al politicii şi să "schimbe sistemul pentru a reflecta părţile noastre bune".
Obama a precizat că un regret major al preşedinţiei sale este că republicanii şi democraţii au devenit mai divizaţi.
El l-a vizat indirect pe candidatul considerat favorit în cursa pentru învestitura republicană la prezidenţiale, Donald Trump, care a fost criticat pentru comentariile sale despre musulmani şi imigranţi.
"Atunci când politicienii insultă musulmanii, când o moschee este vandalizată sau un copil intimidat, acest lucru nu ne face mai în siguranţă", a apreciat preşedintele.
"Asta nu înseamnă să spui lucrurilor pe nume. Este pur şi simplu greşit... şi arată cine suntem ca ţară", a adăugat el.
Obama a menţionat că, în anul care urmează, vrea să închidă centrul de detenţie de la Guantanamo, să obţină o reformă semnificativă a justiţiei, să combată abuzul de medicamente eliberate pe bază de reţetă, să autorizeze folosirea forţei militare împotriva grupării teroriste Stat Islamic şi să ridice embargoul impus Cubei.
El a anunţat de asemenea o nouă iniţiativă naţională de cercetare împotriva cancerului care va fi condusă de vicepreşedintele Joe Biden, al cărui fiu în vârstă de 46 de ani a murit anul trecut de cancer la creier.
Preşedintele a menţionat problema armelor doar pe scurt, în pofida unei politici recente de promovare a acţiunilor de control asupra armelor. De altfel, un loc a fost lăsat liber în sală, pentru a simboliza victimele violenţelor armate.
Guvernatorul statului Carolina de Sud, Nikki Haley, care a prezentat răspunsul republicanilor la discursul său, a afirmat că Obama "a vorbit elocvent despre lucruri măreţe", dar "acţiunile sale au fost departe de aceste vorbe mari".
Ea a afirmat totuşi că republicanii trebuie să-şi recunoască rolul în scăderea încrederii în administraţia americană.
"Avem decizii importante de luat. Ţara noastră este pusă la încercare (...). Dar am mai fost testaţi şi în trecut, iar poporul nostru s-a ridicat întotdeauna la înălţimea provocărilor", a subliniat ea.