De la 15 septembrie, preţul gazelor naturale se va scumpi cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10% pentru cei industriali. În localităţile în care reţelele de termoficare au fost desfiinţate, oamenii se gândesc deja cum să facă economie.
În alte oraşe, mulţi dintre cei care erau racordaţi la reţeaua de termoficare au ales să se debranşeze şi să apeleze la alte soluţii de încălzire.
Românii din oraşele unde preţul gigacaloriei este mai mic nu sunt tentaţi să îşi monteze centrale proprii.
Cu ajutorul subvenţiilor, locuitorii ploieştiului plătesc 160 de lei pe gigacalorie. Oraşul cu cel mai mare preţ este Constanţa, unde anul trecut gigacaloria a costat peste 338 de lei.