Ministerul Sănătăţii a transmis sâmbătă mai multe recomandări pentru populaţie, având în vedere inundaţiile din ţară.
Într-un comunicat, Ministerul Sănătăţii precizează că pentru mai multă siguranţă, apa din reţea se poate consuma fiartă şi răcită - apa trebuie lăsată să se răcească singură, fără adăugarea de gheaţă.
În cazul în care nu este posibilă fierberea apei, dezinfecţia chimică a apei contaminate este eficientă pentru eliminarea bacteriilor şi a majorităţii viruşilor. Pentru dezinfecţia chimică se folosesc preparate cu clor.
În zonele rurale, unde apa se consideră nepotabilă, se recomandă doar consumul de apă îmbuteliată sau apă potabilă asigurată de către reprezentanţii autorităţilor publice.
„Preveniţi contaminarea apei în timpul depozitării acesteia. Folosiţi apa care este sub calitatea apei potabile numai pentru curăţenie, spălarea lenjeriei şi salubritate. În acest sens, se utilizează numai în combinaţie cu detergenţi”, transmite Ministerul Sănătăţii.
Totodată, pentru a evita îmbolnăvirea, se recomandă populaţiei să spele în permanenţă mâinile şi ustensilele de bucătărie, să fie folosită apa clorinată pentru prepararea alimentelor şi pentru spălarea ustensilelor, să prepare laptele şi hrana bebeluşului numai cu apă sigură din punct de vedere microbiologic şi să separe alimentele neprocesate de cele gătite.
Este recomandat, de asemenea, să fie preparate alimentele corespunzător din punct de vedere termic, ele să fie păstrate la o temperatură sigură pentru refrigerare dacă nu au fost consumate în totalitate după preparare şi în recipiente închise.