Peste o mie de persoane s-au strâns, miercuri seară, şi în municipiul Galaţi, în semn de solidaritate cu victimele incendiului din clubul Colectiv, dar şi pentru a protesta faţă de clasa politică, ei pornind în marş spre sediul Prefecturii, blocând o bandă de circulaţie.
Protestatarii s-au adunat în jurul orei 18.30, în cartierul Ţiglina 1 din municipiul Galaţi, de unde au pornit în marş către sediul Prefecturii, ocupând o bandă de circulaţie.
Oamenii scandează "Hoţii", "Împreună salvăm România", "Jos corupţia!", şi au pancarte cu mesaje precum: "Colectiv ne pasă de România", "Bunicii la război, părinţii la Revoluţie, este rândul nostru".
Gălăţenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare, protestul nefiind autorizat.
Şi la Craiova, s-au adunat câteva sute de persoane, în semn de solidaritate cu manifestanţii de la Bucureşti.
În Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară au loc mitinguri similare, aceste acţiuni având loc după ce, marţi seară, peste 25.000 de oameni au mărşăluit prin Capitală cerând demisiile premierului Victor Ponta, ministrului de Interne, Gabriel Oprea, şi primarului sectorului 4, Cristian