Reporterul Antena 3, Cristi Popovici, a stat de vorba cu locuitorii comunei Sohodolu, care au pierdut totul în numai câteva ore, după ce un șuvoi uriaș de apă le-a intrat în case.
"A venit apa până acolo sus. Era până la sân. Abia am reușit să ieșim. Și am avut o scară acolo și ne-am cățărat pe scară, ca să ne putem urca pe terasă. Eram înăuntru. Soțul se pusese să se odihnească. Și eu când am ieșit, m-am uitat pe geam, și văd că vine apa de acolo. Și merg și zic 'trezește-te că vine apa!'." povestește doamna Maria, plângând.
"Ce să mai locuiești, n-ai ce mai locui. Nu se mai poate. Tot distrus. A intrat din față apa, și-a împins peretele, a rupt tot. Trebuie dărâmată, n-avem ce face.", spune soțul femeii, domnul Constatin.
Reporterul Bianca Timșa, a vorbit cu locuitorii din Roșia Montană, satul Cărpiniș, acolo unde apele au adus cu ele lemne, gunaie si peturi, iar curțile și casele oamenilor au fost măturate de șuvoi.
"Am 87 de ani dar așa ceva n-am întâlnit. Am fost la un pas de a mă îneca. Am fost în apă și Dumnezeu m-a salvat. Eram singură. Nu m-a auzit nimeni. Dumnezeu mi-a cruțat viața. Am rămas fără animale, cloșcă cu pui, un purcel, și găini. Și în grădina am avut de toate, zarzavaturi.", povestește o femeie din Roșia Montană.