Antena 3 CNN Coronavirus O vasluiancă a fentat carantina după ce s-a întors acasă prin Germania dintr-un sat italian cu 4 morți de coronavirus

O vasluiancă a fentat carantina după ce s-a întors acasă prin Germania dintr-un sat italian cu 4 morți de coronavirus

<1 minut de citit Publicat la 08:17 09 Mar 2020 Modificat la 08:17 09 Mar 2020
O vasluiancă a fentat carantina după ce s-a întors acasă prin Germania dintr-un sat italian cu 4 morți de coronavirus
Sursa foto: Pixabay

Cazul femeii din Vaslui, care a reușit să scape din carantină după ce a mers până în Germania, de unde, după o săptămână petrecută alături de familie, a zburat în România, a fost dezvăluit de jurnaliștii de la Libertatea.

Femeia, care îngrijea bătrâni în Soresina, provincia Lombardia, o localitate cu doar 8.000 de locuitori, dar care a înregistrat 23 de infectați și 4 morți, s-a întors pe 2 martie acasă, în comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui. A reușit asta după ce a plecat în Germania, iar de acolo a luat avionul spre România.

Deși ar trebui să fie în autoizolare, primarul comunei spune că nu a fost anunțat de nicio persoană venită recent din Italia. “Nu avem pe nimeni în evidență”, a confirmat Mihai Moraru pentru Libertatea, lucru susținut și de DSP Vaslui.

Sunată de Libertatea, femeia susține că este în autoizolare, deși locuiește în aceeași casă cu mama sa octogenară.

“Nu doresc să comentez asta”, a conchis femeia, care n-a fost testată pentru infecția COVID-19. 
 

×
Etichete: coronavirus
x close