Antena 3 CNN Actualitate O traficantă de droguri de 83 de ani este cel mai vârstnic urmărit general din România

O traficantă de droguri de 83 de ani este cel mai vârstnic urmărit general din România

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:11 15 Dec 2021 Modificat la 10:16 15 Dec 2021
Elena Mladin
O femeie în vârstă de 83 de ani este cel mai vârstnic urmărit general din România Sursa foto: Antena 3

Deşi trebuie să îşi efecueze pedeapsa aceasta nu a ajuns încă la închisoare, ba mai mult de atât s-a mutat într-un oraş din Australia.

Potrivit unor surse ziare.com, femeia a fost prinsă aducând droguri ascunse în mâncare la închisoarea unde era încarcerat un nepot.

La percheziții, polițiștii au găsit un sac plin cu cannabis.

Elena Mladin avea 81 de ani la data condamnării. A făcut apel la prima sentință și a obținut la Curtea de Apel din Craiova înjumătățirea pedepsei.

Decizia a rămas definitivă în data de 17.12.2019, zi în care femeia ar fi trebuit să ajungă la penitenciar.

Nu a mai fost de găsit, motiv pentru care Poliția Română a înregistrat-o în lista urmăriților generali, Elena Mladin având emis pe numele ei mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Femeia are acum 83 de ani și, cel mai probabil nu se mai află în țară. Pe portalul instanțelor de judecată a fost citată oficial cu domiciliul din Australia începând cu anul 2018.

Ultimul domiciliu cunoscut de autoritățile române, potrivit portalului instanțelor de judecată, este în Bundana (probabil Bundarra) RD Campbelltown, un oraș din Australia.

×
Parteneri
x close