Antena 3 CNN Actualitate O tânără în scaunul cu rotile, obligată să aștepte rezultatul testului COVID în fața spitalului: „E bătaie de joc, şi noi cei în scaun cu rotile suntem oameni”

O tânără în scaunul cu rotile, obligată să aștepte rezultatul testului COVID în fața spitalului: „E bătaie de joc, şi noi cei în scaun cu rotile suntem oameni”

Diana Ionescu
1 minut de citit Publicat la 20:17 22 Iul 2020 Modificat la 20:17 22 Iul 2020
O tânără în scaunul cu rotile, obligată să aștepte rezultatul testului COVID în fața spitalului: „E bătaie de joc, şi noi cei în scaun cu rotile suntem oameni”
Sursa foto: Pixabay

Tânăra a mers împreună cu mama ei 600 de kilometru până la Timișoara, însă rezultatul testului nu era gata așa că a trebui să aștepte în fața spitalului. Alina trebuia să ajungă pe data de 15 iulie la Spitalul Clinic CFR din Timișoara, unde urma să i se administre o injecție în coloană.

Pentru intrarea în spital avea nevoie de un rezultat negativ la testul COVID, așa că Alina și mama ei au apalat la o clinică privată pe data de 10 iulie. Probele pentru testul COVID au fost prelevate la o clinică din Vatra Dornei, iar mai apoi trimise la București pentru analiză. Rezultatul trebuia să fie gata pe data de 15 iulie, dimineața, înainte de programarea la la spitalul din Timișoara. 

Rezultatele au întârziat o zi întregă

Cele două femei au mers pe data de 15 iulie 600 de kilometru până la Timișoara. Rezultatul testului însă, ia-l de unde nu-i. Rezultatele au ajuns abia pe data de 16 iulia, așa că tânăra a mai fost nevoită să aștepte o zi pentru a își face injecția.

„Nu mi-au dat nicio explicaţie plauzibilă de ce au întârziat cu rezultatele. Sunt neserioşi. Dacă aveam rezultatele, nu aş mai fi aşteptat în faţa spitalului în Timişoara, nu aveam de tras atât ca persoană cu handicap. E bătaie de joc pentru cineva ca noi şi noi cei în scaun cu rotile suntem oameni”, a declarat Alina Borha pentru Mediafax. 

Clinicile nu mai fac față numărului mare de solicitări

Reprezentații clinicii private din București, unde au ajuns probele, au transmis printr-o declarație că își cer scuze însă nu mai fac față numărului mare de solicitări de efectuare a testelor. În multe cazuri, termenul eliberării rezultatelor s-a extins și depășește 72 de ore. 
 

×
x close