Un cetăţean olandez a fost prins de poliţiştii bucureşteni după ce i-ar fi incendiat maşina fostei iubite românce, sâmbătă dimineaţă, în Sectorul 5, acesta ajungând la spital cu arsuri.
În cursul nopţii de sâmbătă, poliţiştii Capitalei de la Secţia 24 au prins în flagrant un bărbat, cetăţean străin, imediat după ce acesta ar fi incendiat un autoturism.
Poliţiştii au observat, în jurul orei 3.40, un incendiu izbucnit pe strada Boldeşti din Sectorul 5, precum şi un bărbat care intenţiona să părăsească, în grabă, locul faptei. Întrucât existau suspiciuni că acesta are cunoştinţă despre izbucnirea incendiului, poliţiştii bucureşteni l-au legitimat şi, observând că acesta prezenta arsuri pe corp, au solicitat prezenţa unei ambulanţe care l-a transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Efectuând verificări în acest caz, judiciariştii bucureşteni au constatat faptul că bărbatul identificat la faţa locului, cetăţean străin, ar fi incendiat autoturismul care se afla parcat în garajul situat pe strada Boldeşti.
Suspectul este un cetăţean olandez, cu vârstă în jur de 50 de ani, venit la Bucureşti cu mai mult timp în urmă după iubita lui, o româncă, de aproximativ 30 de ani, pe care a cunoscut-o în mediul virtual, conform Mediafax.
Ulterior, aceasta a încheiat relaţia şi s-a căsătorit religios cu un alt bărbat, iar olandezul, din gelozie, i-ar fi incendiat sâmbătă noapte maşina. El ar fi mers la casa acesteia, din strada Boldeşti, şi ar fi aruncat peste gard benzină pe maşina aflată în curte, dând apoi foc autoturismului, care a fost complet distrus.
Când a fost depistat de poliţişti, bărbatul mirosea a fum şi benzină şi avea arsuri pe corp, astfel încât a trebuit transportat la spital, fiind stabilizat de medici. În prezent, el este în continuare internat, sub supravegherea Poliţiei, urmând să fie dus la audieri la Secţia 24 după externare.
Cercetările sunt continuate de către judiciariştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.