Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, bărbatul în vârstă de 30 de ani, din comuna Tisău, judeţul Buzău, încarcerat în Penitenciarul Galaţi, este cercetat pentru înşelăciune, informează Mediafax.
Bărbatul este acuzat că a contactat-o pe tânără de mai multe ori pe telefonul mobil, în cursul lunii decembrie, şi a convins-o că a câştigat un premiu important, însă pentru a putea intra în posesia acestuia trebuie să achite anumite sume de bani.
Naiva tânăra a depus în contul bărbatului, prin intermediul unor societăţi specializate, suma de 15.600 lei, în două rânduri. În cele din urmă, tânăra a realizat că a fost înşelată şi a anunţat Poliţia.
Deţinutul este cercetat pentru înşelăciune, oamenii legii încercând să stabilească dacă acesta a mai înşelat şi alte persoane din ţară.