Antena 3 CNN Actualitate O stradă s-a surpat în București. Mai multe mașini au fost „înghițite” de un crater uriaș

O stradă s-a surpat în București. Mai multe mașini au fost „înghițite” de un crater uriaș

masina inghitita de crater
Mai multe maşini au căzut într-un crater uriaş care a apărut pe o stradă din Sectorul 6. FOTO: DGPMB
de B.C.    |    09 Oct 2024   •   10:38

Mai multe maşini au căzut într-un crater uriaş care a apărut pe o stradă din Sectorul 6, din zona Orhideelor. Potrivit autorităţilor, groapa a apărut din cauza greutăţii unei maşini de gunoi, dar și a unui autoturism parcat.

ACTUALIZARE: Primăria Sectorului 6 a transmis, într-un comunicat, că surparea nu a avut loc în curtea unei instituții de învățământ.

Dezmințim informația că surparea s-a petrecut în curtea unei instituții de învățământ. Incidentul a avut loc pe calea de acces, din strada Regiei 2, care este teren privat și se află în proprietatea unei societăți. Înainte de '89, aici a funcționat Fabrica de Țigarete. Terenul s-a surpat deasupra unei conducte de utilități, unde au avut loc lucrări de-a lungul timpului, din cauza greutății cumulate a mașinii parcate și a autoutilitarei care aparține unei firme de salubrizare, oprită pentru a ridica gunoiul”, a transmis Primăria Sectorului 6 într-un comunicat.

În comunicat se mai arată că „Primăria Sectorului 6 nu are și nu a avut lucrări în zonă și că rețelele de utilități sunt administrate de către Primăria Municipiului București”.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Incidentul s-a petrecut miercuri dimineață, în jurul orei 7:30.

Maşina unei femei a căzut într-o groapă formată prin prăbuşirea asfaltului, în curtea unei unităţi de învăţământ, după ce o autoutilitară de salubrizare a trecut în apropierea acesteia. 

Potrivit autorităților, au fost trei persoane implicate: șoferul autoutilitarei și alte două persoane din autoturismul parcat. 

Toate persoanele s-au autoevacuat, cele două persoane din autoturism au fost asistate medical la fața locului de către echipajul medical, refuzând transportul la spital. 

„Din primele verificări a reieşit faptul că maşina se afla staţionată, iar în momentul în care ar fi trecut o autoutilitară de salubrizare asfaltul ar fi cedat. Menţionăm faptul că proprietarul maşinii, o femeie în vârstă de 43 de ani şi copilul acesteia, în vârstă de cinci ani, se aflau lângă autovehicul în momentul producerii incidentului”, informează Poliţia Capitalei.

La faţa locului au sosit şi echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, reprezentanţi ai Serviciului Disciplină în Construcţii Sector 6, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 6 şi un echipaj SMURD, care i-a acordat femeii îngrijiri medicale.

„Astăzi, în jurul orei 8.30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism ar fi căzut într-o groapă formată în urma surpării asfaltului, în curtea unei unităţi de învăţământ din Sectorul 6”, se arată într-un comunicat al DGPMB.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţia 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

×
Subiecte în articol: strada surpata București masini crater
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close