Polițiștii au fost sesizați că pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Satu Mare se dă o pterecere cu muzica la maximum. Oamenii legii au mers la faţa locului şi le-au împărţit petrecăreţilor mai multe amenzi și avertismente.
Poliţia reaminteşte una dintre restricțiile care se află în vigoare în contextul pandemiei cu coronavirus
”Se interzice organizarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente)”.
Petreceri pe cinste, de Moş Nicolae, în Bucureşti şi la munte. Zeci de persoane s-au distrat fără să țină cont de reguli
În Capitală, o petrecere cu 13 invitați la un hotel a fost întreruptă de Poliţie, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Polițiștii Secției 20 s-au sesizat cu privire la organizarea unei petreceri private desfășurată într-un imobil ce funcționează în regim de hotel.
Poliţiştii au spart o petrecere la un hotel din Capitală
La fața locului au fost legitimate și identificate 13 persoane, care participau la petrecere. Toți participanții au fost sancționați din cauza nerespectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.
Valoarea totală a amenzilor a fost de 8.000 lei, iar petrecăreții au fost trimiși acasă.