Potrivit datelor oficiale, după locuitorii din Mangalia, au parte de căldură scumpă cei din Târgovişte, Constanţa sau Alexandria. În aceste oraşe, gigacaloria depăşeşte 330 de lei şi ajunge chiar şi la 427, la Târgovişte.
Bucureştenii stau mult mai bine la acest capitol. În clasamentul celor mai mari tarife, Capitala se situează pe locul 44, alături de Sălaj şi Paşcani, unde gigacaloria costă 170 de lei.
Cel mai ieftin se vinde căldura în Suceava, Buzău şi Oradea. Acolo gigacaloria ajunge la doar 81 de lei. Totuşi facturile diferă de la oraş la oraş, în funcţie de consumul efectiv, dar şi de temperaturile de afară.
În Bucureşti, de exemplu, pentru luna ianuarie, RADET a luat în calcul o temperatură medie de minus 0,7 grade Celsius. Asta înseamnă că factura la căldură variază între 118 lei, pentru o garsonieră, şi 284 de lei pentru un apartament cu patru camere.
Dacă s-ar aplica aceleaşi criterii, în Mangalia sau Târgovişte, acolo unde preţul gigacaloriei depăşeşte 400 de lei, atunci, numai pentru încălzirea unei garsoniere, locuitorii acestor oraşe ar cheltui mai mult decât plătesc bucureştenii pentru un apartament cu patru camere.
PREŢUL GIGACALORIEI
MANGALIA 462 LEI
TÂRGOVIŞTE 427 LEI
CONSTANŢA 338 LEI
ALEXANDRIA 335 LEI
BUCUREŞTI 170 LEI
PAŞCANI 170 LEI
SĂLAJ 170 LEI
SUCEAVA 109 LEI
BUZĂU 108 LEI
ORADEA 81 LEI
FACTURA LA CĂLDURĂ ÎN BUCUREŞTI
GARSONIERĂ 118 LEI
APARTAMENT 2 CAMERE 178 LEI
APARTAMENT 3 CAMERE 224 LEI
APARTAMENT 4 CAMERE 284 LEI