O profesoară din Târgu-Jiu a fost arestată pentru delapidare. Femeia este acuzată că, în calitate de director economic, ar fi prejudiciat firma la care lucra cu suma de 170.000 de lei. Cu banii astfel obţinuţi, s-ar părea că profesoara s-a plimbat prin ţări exotice.
Timp de un an de zile, din iunie anul trecut până în această vară, profesoara a falsificat ordine de plată către furnizorii firmei pentru care lucra. Toţi banii i-a transferat în conturile ei. Verificările au început după ce patronul a realizat că, de un an de zile, firma nu mai avea niciun profit. A descoperit ingineriile financiare ale angajatei sale.
Acum, femeia a fost reţinută 24 de ore pentru delapidare.
Deocamdată conducerea Universităţii „Constantin Brâncuşi", acolo unde femeia preda informatică-economică, nu a luat nicio măsură împotriva profesoarei.
"Senatul universităţii va lua o decizie în cazul profesoarei, după ce se va lămuri situaţia ei la Parchet", a declarat Adrian Gorun, rector la Universitatea "Constantin Brâncuşi".
Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă ani buni de închisoare.