Vasile Barbu spune că în programele naţionale de sănătate vor intra doar clinicile private care au fost în prealabil verificate de autorităţile în domeniu şi că unele tarife percepute de sistemul medical de stat sunt exagerate, scrie Adevarul.
„Nu oricine va putea accesa aceste programe care vor fi decontate de CNAS. Va fi un standard de respectat, iar sumele vor fi aceleaşi şi în cazul clinicilor private şi în cel al celor de stat. Am înţeles că cei din PALMED sunt deranjaţi că li se interzice să perceapă coplată de la pacienţi, dar asta este treaba lor şi, probabil, se vor adapta”, precizează Vasile Barbu.
Reprezentantul pacienţilor mai atrage atenţia asupra faptului că tarifele percepute de spitalele de stat pentru serviciile hoteliere puse la dispoziţia pacienţilor sunt mult mai mari decât la privat, iar condiţiile sunt mult sub cele de la spitalele private.
„Există clinici de stat în care pe devizul de la extrenare scrie negru pe alb că o zi de cazare în timpul internării a costat şi 1.700 sau chiar 1.900 de lei. Sigur, serviciile hoteliere în cazul spitalelor sunt unele speciale care includ, în principiu, combaterea infecţiilor nozocomiale, sterilizări şi aşa mai departe, dar într-o clinică privată toate acestea costă 350 sau 400 de lei. Şi condiţiile sunt excelente. Sigur, pacienţii obişnuiţi nu cunosc aceste cifre, dar ele pleacă spre CNAS, iar în unele cazuri, la neasiguraţi, sunt chiar şi achitate de pacient, în principiu”, spune Barbu.