Antena 3 CNN Actualitate O maşină a intrat într-o staţie de alimentare cu GPL, pe DN7. A fost eliminat pericolul exploziei

O maşină a intrat într-o staţie de alimentare cu GPL, pe DN7. A fost eliminat pericolul exploziei

1 minut de citit Publicat la 11:50 13 Mai 2012 Modificat la 11:50 13 Mai 2012
O maşină a intrat într-o staţie de alimentare cu GPL, pe DN7. A fost eliminat pericolul exploziei
Foto: INTACT Images
Update 13:00 Traficul rutier pe DN 7 Sibiu - Râmnicu Vâlcea a revenit la normal după aproximativ o oră în care s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens din cauza unei maşini care a lovit o instalaţie de alimentare cu GPL în apropierea localităţii vâlcene Călimăneşti, conform Mediafax.

-----------------

O maşină a intrat, duminică dimineaţă, într-o staţie de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL), pe DN 7, în apropierea localităţii vâlcene Călimăneşti, la ora transmiterii acestei ştiri la faţa locului aflându-se mai multe echipaje de intervenţie, traficul desfăşurându-se pe un singur sens.
   
Traficul rutier pe DN7 Sibiu - Râmnicu Vâlcea, în dreptul localităţii vâlcene Călimăneşti, unde o maşină care alimenta la staţie GPL din zonă a lovit butelia de alimentare a unităţii, se desfăşoară alternativ, pe un singur fir, sub supravegherea poliţiştilor rutieri, conform Mediafax.
   
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, agent Loredana Sandu, în primele minute ale incidentului a existat pericol de explozie din cauza unor fisuri apărute în instalaţie, iar ulterior alimentarea cu GPL a fost oprită.
   
"Nu sunt victime, iar din primele cercetări rezultă că un şofer care alimenta cu GPL autovehiculul a efectuat din greşeală manevra de marşarier lovind butelia de alimentare. La faţa locului s-a luat imediat măsura opririi traficului pentru câteva minute, timp în care s-a oprit alimentarea cu GPL a instalaţiei, practic s-au închis robinetele în condiţiile în care conducta de alimentare prezenta anumite fisuri şi existau scurgeri. În acest moment nu mai există pericol de explozie", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, agent Loredana Sandu.
   
La faţa locului este personalul staţiei GPL care a oprit alimentarea cu gaz pentru a preveni pericolul unei explozii şi o autospecială cu apă şi spumă, precum şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.
   
"A fost eliminat pericolul exploziei şi vom rămâne la faţa locului până când situaţia va reîntra în normal. Au apărut fisuri pe conducta de alimentare, au apărut anumite scurgeri, dar au fost închişi robineţii şi nu mai este pericol", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, căpitan Cătălin Popescu.

×
x close