În căutarea unui nou lider
De fapt, terenul pentru oficializarea succesiunii a fost pregătit în cursul alegerilor parlamentare din 20 ianuarie a.c., unde, după tipicul statelor comuniste totalitare, procentele ridicate ? de 99,4% şi 98,3% - l-au desemnat câştigător pe Raul Castro, ?detronându-l? pe fratele Fidel. Ca atare, duminică, parlamentul cubanez se reuneşte pentru a-şi alege noul preşedinte, cel mai probabil Raul, în vârstă de 76 de ani, fost ministru al apărării. La sfârşitul anului 2006, când conducea deja de câteva luni insula, Raul Castro declara: ?Fidel nu poate fi înlocuit decât dacă noi toţi îi vom lua locul, împreună. Fiecare dintre noi trebuie să fie la locul potrivit; din acest motiv am spus, la 14 iunie, la aniversarea formării armatei, că înlocuitorul lui Fidel nu poate fi decât Partidul Comunist Cubanez.?
Alţi posibili succesori: vicepreşedintele în funcţie, Carlos Lage Davila (56 de ani) care, în ultimii doi ani, s-a detaşat în fruntea clasei politice şi reprezintă guvernul pe plan internaţional. Un alt potenţial urmaş la conducerea Cubei poate fi Felip Perez Roque, ministrul de externe, unul dintre cei mai tineri membri ai cabinetului, născut după anii revoluţiei. Cei doi au şanse de succesiune în condiţiile în care Raul nu va avea niciodată carisma fratelui său, şi nici talentul oratoric. În plus, vârsta sa înaintată nu îi va permite să conducă statul pentru multă vreme. Aşa că, deşi şi-a dedicat întreaga viaţă conducerii Cubei alături de Fidel, există posibilitatea ca alegerile de duminică să desemneze un preşedinte din afara familiei Castro. Este evident însă că decizia îi aparţine, în totalitate, liderului Maximo.
Întreaga lume reacţionează
Statele Unite solicită Cubei alegeri democratice, dar anunţă că nu va ridica embargoul stabilit de peste patru decenii (1962). Preşedintele George W.Bush s-a grăbit să îşi ofere ajutorul, astfel încât poporul lui Castro să cunoască, în sfârşit, ?binecuvântarea libertăţii?. Uniunea Europeană anunţă că s-ar bucura să reia relaţiile cu statul insular, îngheţate în urmă cu cinci ani, când autorităţile cubaneze au decis arestarea a 75 de dizidenţi, mulţi dintre ei foşti invitaţi ai ambasadelor europene, la recepţii ocazionate de zilele naţionale. În Franţa, secretarul de stat pentru Afaceri Europene a spus că decizia liderului ar putea să deschidă o cale nouă şi să aducă ?mai multă democraţie în această ţară?, în timp ce China, vechi prieten al Cubei, va menţine cu aceasta o fructuoasă cooperare.
Nici o surpriză la Havana
Pe străzile pustii ale Havanei, puţini au aflat despre decizia preşedintelui, iar cei care ştiu, nu sunt deloc surprinşi. S-au obişnuit deja cu absenţa lui Fidel şi, de fapt, sunt mai preocupaţi de viitor. Un viitor pe care îl doresc schimbat, cu un sistem nou care să le ofere o viaţă mai bună. În acest timp, cubanezii în exil sărbătoresc la Miami, Florida, cu speranţa reîntoarcerii sau, cel puţin, cu dorinţa de progres pentru cei lăsaţi în urmă.
O viaţă de revoluţionar
Din iulie 2006, când a suferit o primă operaţie în vederea tratării unei infecţii intestinale, Lider Maximo nu a mai fost văzut în public, semn că problemele sale de sănătate nu erau de neglijat. Subiectul a dat naştere la diferite speculaţii cu privire la gravitatea bolii sale, cea mai des pomenită fiind suspiciunea de cancer. Se pare că el nu şi-a mai revenit complet, iar vârsta avansată îşi spune şi ea cuvântul. Au mai urmat două operaţii, fără rezultate notabile. În cele câteva apariţii la televiziune, a părut cu adevărat slăbit, totuşi acuitatea minţii pare să fi rămas aceeaşi. Nu degeaba, în mesajul său de adio, el anunţă că rămâne în viaţa cubanezilor prin scrierile sale. Este foarte posibil însă ca el să îşi păstreze influenţa în deciziile politice, nu ar mira pe nimeni un asemenea amestec.
Fidel Castro este unul dintre cei mai longevivi lideri de pe planetă, care şi-a păstrat puterea în ciuda ostilităţii declarate a Statelor Unite. Zece preşedinţi s-au perindat la Casa Albă, dar la Havana, El Lider Maximo a continuat să guverneze Cuba cu mână de fier: ?Îmi vine să râd! Nimeni nu s-a gândit că voi reuşi, nici măcar eu!?, spunea el luna trecută, despre cei 47 de ani petrecuţi în fruntea Cubei. ?Nu mă aşteptam nici să am un vecin ? cea mai mare putere a lumii ? care să încerce zi de zi să mă ucidă!? Ar fi putut conduce până la moarte, dar iată că nu a fost aşa. Totuşi, el mai vrea să trăiască măcar cât să-l vadă pe George W.Bush plecat de la Casa Albă.
A venit la putere la Havana în 1959, la capătul unui război de gherilă dus împotriva trupelor fidele dictatorului Fulgencio Batista, susţinut de Statele Unite. Pe 2 decembrie 1956, Fidel şi Raul Castro, Che Guevara şi alţi 79 de rebeli au navigat clandestin, la bordul iahtului Granma, din Mexic până în Cuba, pentru a lansa un război de gherilă împotriva regimului lui Batista. Forţele lui Castro l-au alungat pe acesta şi au cucerit Havana după trei ani de luptă.
Pare surprinzător, dar Fidel Castro nu era comunist, ci avea mai degrabă vederi liberale. Însă, după victoria revoluţiei cubaneze, şi-a consolidat puterea cu ajutorul comuniştilor, mult mai bine organizaţi în acea vreme decât orice altă forţă politică din Cuba. Castro a intrat astfel în conflict cu Statele Unite, mai ales după ce a trecut la politica de naţionalizări, în urma cărora au fost confiscate proprietăţile a numeroşi oameni de afaceri americani. În plin război rece, şi angajat într-o competiţie pe viaţă şi pe moarte cu Uniunea Sovietică, Washingtonul a făcut tot posibilul să elimine noul regim comunist din Cuba.
În 1961, administraţia americană a organizat debarcarea în Cuba a unui grup de dizidenţi cubanezi, care urmau să-l înlăture pe Castro. Cei peste 1.000 de combatanţi au fost însă măcelăriţi în celebra bătălie din Bay Of Pigs (Golful Porcilor). Ca să asigure supravieţuirea regimului, Fidel Castro s-a apropiat de URSS şi, în octombrie 1962, a fost protagonistul celebrei Crize a Rachetelor. Casa Albă şi Kremlinul au fost atunci în pragul războiului nuclear, după ce Castro a permis sovieticilor să instaleze rachete nucleare în Cuba.
Timp de mai bine de 30 de ani, Castro a visat să devină un lider regional şi a luptat pentru exportul revoluţiei comuniste în America Latină. De cealaltă parte, Statele Unite au făcut tot posibilul să izoleze Cuba. De altfel, se spune că El Lider Maximo a supravieţuit la nu mai puţin de 638 de tentative de asasinat puse la cale de CIA. Multe dintre aceste tentative au fost confirmate anul trecut, la declasificarea unor arhive CIA. Se pare că Fidel l-ar fi sfătuit şi pe Nicolae Ceauşescu, de care - se ştie - era apropiat, să poarte încălţămintea o singură dată, datorită uneia dintre tentativele de otrăvire.
La finalul Războiului Rece, rămas fără sprijinul sovieticilor, Castro a fost nevoit să accepte deschiderea Cubei către lume. Odinioară excomunicat de Vatican, în ianuarie 1998 a permis ca Papa Ioan Paul al II-lea să viziteze Cuba. Chiar dacă mai are doar câţiva prieteni, din care cel mai bun e preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, El lider Maximo şi-a menţinut convingerile şi politica externă, continuând să se afişeze ca opozant al Americii.
Chiar şi la 15 ani de la sfârşitul Războiului Rece, Fidel Castro a reuşit să rămână la putere, în ciuda embargoului şi a opoziţiei Statelor Unite. Un excelent orator şi lider carismatic, el a reuşit să rămână popular atât în Cuba, cât şi în lume. El predă acum ştafeta puterii pe o insulă de comunism, cu cel mai admirat sistem medical şi medici de clasă, dar şi cu o economie dezastruoasă, într-un ocean dominat de capitalismul Statelor Unite.
GALERIE FOTO: EL LIDER MAXIMO, O VIAŢĂ DE REVOLUŢIONAR. Sursă foto: FoxNews.com
Ella Moroiu, Antena3.ro
