O grupare paramilitară, înarmată cu pistoale specifice asasinilor şi care se finanţează din trafic de droguri, nu este pericol social. Asta au spus judecătorii Curţii de Apel din Alba. Mascaţii care au aflat de eliberarea lui Horaţiu Potra se gândesc să-şi dea demisia. Îşi riscă viaţa pe salarii reduse şi aleargă luni de zile după infractori, ca apoi judecătorii să-i elibereze.
Un an de zile de filaj, interceptări telefonice, misiuni de urmărire şi o descindere riscantă în casa unui fost luptător al Legiunii Străine. Nu a indicat nimic pentru judecătorii Curţii de Apel din Alba. Aceştia l-au eliberat pe Horaţiu Potra şi pe trei dintre locotenenţiii lui.
Judecătorii i-au eliberat pe Horaţiu Potra ,fost luptător în legiunea străină şi instructor al unor unităţi militare din Africa. Când s-a întors în România, şi-a creat propria legiune. Şi-a făcut două tabere militare de antrenament. Una, într-o fermă abandonată din Mediaş şi cealaltă într-o pădure de lângă Sibiu.
Gruparea fostului legionar era înarmată până în dinţi, ca una paramilitară. În paralel, se ocupa cu producerea şi traficul de droguri. Pentru asta au fost şi arestaţi. Dar, Horaţiu Potra şi 3 dintre oamenii săi au fost eliberaţi de magistraţii din Alba după o săptămână de arest preventiv.
Observator