O fetiţă în vârstă de şapte ani a murit, sâmbătă după-amiază, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Oradea, unde a ajuns după ce a fost aspirată de o conductă de evacuare a unui bazin dintr-un ştrand din municipiu, informează
Mediafax.
Incidentul s-a petrecut la ştrandul Ioşia din Oradea.
Potrivit unor surse medicale, fetiţa se afla într-unul din bazinele ştrandului, care era plin cu apă, iar la un moment dat a fost trasă la fund, prin forţa apei.
Copilul a fost scos pe marginea bazinului de către oamenii aflaţi la bazin.
Şeful echipajului SMURD care a intervenit în acest caz, dr. Adriana Bălan, a declarat că fetiţa, care s-ar fi aflat la ştrand împreună cu mama sa, a fost găsită în stop cardio-respirator.
"Am găsit-o în stop cardio-respirator, am încercat resuscitarea şi transportarea de urgenţă la spital, unde însă a decedat", a spus medicul SMURD.
Potrivit şefului Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Clinic Judeţean, dr. Hadrian Borcea, cazul fetiţei nu este singular în ştrandurile din Oradea şi din Băile Felix, aflate în apropiere, fiind cauzate de faptul că gurile de evacuare a apei din bazine nu sunt bine protejate.
Florin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Pieţe, Agrement şi Salubritate, de care aparţine ştrandul Ioşia, a declarat că regia a declanşat o anchetă în acest caz. Şi Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.
.