O femeie de 31 de ani dintr-un oraş din Vrancea îi acuză pe poliţişti că au bătut-o fără motiv. Aceasta spune că se afla într-un bar când au apărut poliţiştii care au târât-o afară unde au agresat-o şi umilit-o timp de câteva ore.
Poliţiştii au, însă, altă variantă. Oamenii legii susţin că au de-a face cu o fostă prostituată şi că au prins-o în momentul în care negocia preţul pentru o partidă de sex.
Cu toate acestea violenţa poliţiştilor nu se justifică. În iamginile de mai jos, se vede foarte clar cum unul dintre oamenii legii o agresează pe tânăra de 31 de ani.
Femeia nu a depus încă plângere la poliţie împotriva oamenilor legii, dar poliţiştii au declanşat o anchetă internă, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate acolo.