Antena 3 CNN Actualitate O femeie din Focşani a primit despăgubiri de 15.000 de euro, după ce a fost muşcată de mai mulţi câini

O femeie din Focşani a primit despăgubiri de 15.000 de euro, după ce a fost muşcată de mai mulţi câini

1 minut de citit Publicat la 12:27 12 Noi 2013 Modificat la 12:27 12 Noi 2013
O femeie din Focşani a primit despăgubiri de 15.000 de euro, după ce a fost muşcată de mai mulţi câini
Foto: pittsburghunemployment.com
O femeie din Focşani care a fost atacată şi muşcată de câinii proprietarului depozitului la care lucra va primi despăgubiri de 15.000 de euro, au decis magistraţii Tribunalului Vrancea, informează Mediafax.

Femeia a fost rănită grav şi a avut nevoie de mai multe zile de spitalizare, după ce a fost atacată şi muşcată de mai mulţi câini, în februarie 2012, în timp ce trecea prin curtea firmei din Focşani la care lucra. Ea au fost salvată de către o colegă.

Ulterior, femeia s-a adresat instanţei, dând în judecată firma în curtea căreia a avut loc incidentul.

Iniţial, Tribunalul Vrancea, instanţă căreia i s-a adresat femeia, a respins cauza. Femeia s-a adresat apoi Curţii de Apel Galaţi, instanţă ai cărei magistraţi au decis casarea primei sentinţe a judecătorilor vrânceni şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vrancea.

În instanţă, femeia a cerut daune materiale de 5.000 de lei şi 25.000 de euro despăgubiri morale.

După un proces care a durat mai bine de un an, Tribunalul Vrancea a dat câştig de cauză femeii, magistraţii hotărând ca aceasta să primească daune materiale de 15.000 de euro.

Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs.

×
Etichete: despagubiri
x close