Antena 3 CNN Actualitate O femeie din Borșa și-a construit în casă o cușcă metalică de 5 mp în care își ținea fiul. Susține că este violent și se proteja de el

O femeie din Borșa și-a construit în casă o cușcă metalică de 5 mp în care își ținea fiul. Susține că este violent și se proteja de el

Vasile Dale
<1 minut de citit Publicat la 11:12 18 Mar 2025 Modificat la 11:44 18 Mar 2025
masina de politie
Mașină de poliție FOTO: Agerpres

Caz revoltător la Borşa, în judeţul Maramureş, unde o femeie de 62 de ani şi-a închis propriul fiu cu handicap într-o cuşcă de cinci metri pătraţi pe care a construit-o chiar ea. În faţa anchetatorilor, femeia a declarat că a recurs la acest gest pentru că bărbatul devenea adesea agresiv. 

La data de 17 martie, lucrătorii Poliției orașului Borșa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 62 de ani și-a închis fiul de 39 ani, persoană cu grad de handicap, într-o cușcă metalică confecționata artizanal, aflată în interiorul locuinței.

Femeia a declarat că în urma cu aproximativ o lună de zile a construit acea cușcă, cu o suprafață de aproximativ 5 mp, în care l-a ținut pe fiul său, în momentele în care acesta devenea agresiv, cu scopul de a se proteja atât pe sine, cât și pe cel de-al doilea fiu, în vârstă de 40 de ani.

A fost informat Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei orașului Borșa.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

 

×
x close