Un bărbat cu o alcoolemie de 1,27 la mie s-a urcat la volan şi a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni din Constanţa, apoi şi-a continuat drumul, fiind prins la scurt timp de către poliţişti, conform Mediafax.
Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, accidentul s-a produs sâmbătă seară, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiului Constanţa, unde o femeie care traversa strada pe trecerea de pietoni a fost lovită de o maşină.
După producerea accidentului, şoferul şi-a continuat deplasarea, fiind oprit la aproximativ 200 de metri de locul accidentului de un echipaj de poliţie aflat în zonă.
Oamenii legii au stabilit că şoferul era băut, în urma testării rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat. El este cercetat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, vătămare corporală şi fugă de la locul accidentului.
În urma accidentului, femeia a fost rănită, fiind dusă la spital.