Antena 3 CNN›Actualitate›
O fată de 16 ani a ajuns în comă la spital, după ce a consumat etnobotanice
O fată de 16 ani a ajuns în comă la spital, după ce a consumat etnobotanice
1 minut de cititPublicat la 08:25 30 Mai 2011Modificat la 08:25 30 Mai 2011
Foto: Intact Images
Etnobotanicele fac o nouă victimă. O tânără de numai 16 ani a ajuns în comă la spital. Fata şi-a pierdut cunoştiinţa în timp ce se plimba cu sora ei şi cu prietenul acesteia într-o pădure de la marginea oraşului Bacău. Ca să ajungă la ea, medicii au mers pe jos mai bine de o oră. Au găsit-o în viaţă, dar sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei stării ei de sănătate.
Fata de 16 ani, sora ei de 18 şi iubitul acesteia de 20 au ieşit duminică la un grătar. Se pare că acolo fata ar fi consumat etnobotanice. Apoi cei trei au mers la o plimbare, într-o pădure din apropiere. Când au ajuns în mijlocul pădurii, tânăra de 16 ani şi-a pierdut cunoştinţa. Sora ei a sunat imediat la 112.
Medicii au plecat imediat, dar au ajuns la tânără după mai bine de o oră. Asta pentru că au fost nevoiţi să lase ambulanţa la marginea pădurii şi să meargă mai bine de doi kilometri pe jos. Din fericire au găsit-o pe fată în viaţă.
Au pus-o imediat pe o targăşi au făcut cale întoarsă către ambulanţă. A urmat o cursă contra-cronometru. De îndată ce au ajuns la ambulanţă, i-au acordat tinerei primul ajutor.
Fata de 16 ani nu şi-a revenit şi a fost dusă de urgenţă la spitalul din Bacău. Medicii nu ştiu deocamdată cum va evolua starea fetei.