Antena 3 CNN Actualitate O familie din Bucureşti a ajuns în stradă după o decizie a unei magistrate condamnate

O familie din Bucureşti a ajuns în stradă după o decizie a unei magistrate condamnate

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:48 01 Apr 2015 Modificat la 09:48 01 Apr 2015
pok.jpg
O familie din Bucureşti a ajuns în stradă chiar dacă şi-a cumpărat apartamentul, cu acte în regulă, în urmă cu 19 ani. La un an după ce au semnat actele, a apărut un aşa-zis moştenitor.

În anul 2008, instanţa a decis că imobilul trebuie evacuat, cu excepţia apartamentului vândut. Chiar dacă certificatul de moştenitor a fost chiar anulat de instanţă, cei care au revendicat casa au decis să-i scoată în stradă pe proprietari.

Proprietarii, dar şi chiriaşii din casele din strada Transilvaniei, spun că procesul de executare şi punere în posesie este unul ilegal pentru că instanţa a anulat cerficatul de moştenitor.

Atât executorul judecătoresc, cât şi reprezentanţii aşa-zişilor moştenitori au refuzat să discute cu reporterii Antena3.

Un tânăr bolnav de cancer, un copil şi o pensionară trăiesc acum sub cerul liber.

×
Etichete: evacuare
x close