Un bărbat din Târgu-Jiu a scăpat cu viaţă după ce a fost lovit de trăsnet. Omul ieşise să-şi plimbe cei doi câini într-o zonă cu mulţi copaci, iar fulgerul a lovit într-un nuc aflat la câţiva metri. Din copac a ricoşat în el şi într-unul dintre câini.
Animalul a murit, însă bărbatul a avut mare noroc şi a scăpat doar cu câteva zgârieturi, spun medicii.
O familie care se afla în zonă, la picnic, a văzut întreaga scenă şi a anunţat imediat ambulanţa.
Bărbatul lovit de fulger va mai rămâne internat pentru investigaţii, însă starea lui este stabilă.