A furat, din dragoste, aproape 200.000 de euro! Isprava aparţine unei casiere de la o bancă din Bucureşti. Femeia şi-a găsit alesul inimii la bancă şi a fugit pentru el cu o geantă plină cu încasările dintr-o zi. Fericirea a durat doar câteva ore. Amorezul i-a luat banii şi a lăsat-o cu buza umflată.
Casiera a dat lovitura anul trecut, pe 17 octombrie.
Şefii băncii au descoperit furtul şi au făcut plângere. Ofiţerii de la fraude bancare au început investigaţiile şi au dat peste o poveste de dragoste care s-a terminat prost. Casiera, în vârstă de 33 de ani, necăsătorită, se îndrăgostise de un individ cu şase ani mai tânăr.
Acesta ar fi convins-o să fure banii şi să fugă amândoi în străinătate. Femeia a acţionat într-o zi de duminică, la sfârşitul programului. Culmea, în acea zi camerele de supraveghere din bancă nu funcţionau.
Şi a ieşit cu poşeta pe uşa din faţă. Neîncrezătoare totuşi în noul ei iubit, casiera a ascuns 18.000 de lei şi 40.000 de dolari, înainte de a se urca în maşina iubitului.
Povestea de dragoste s-a încheiat la scurt timp după jaf.
El şi-a cumpărat un bolid de 37.000 de euro şi a încercat să plece în Spania. A fost prins în Slovenia şi predat autorităţilor italiene, unde era căutat pentru proxenetism. Ea a fost reţinută pentru delapidare.
În prezent, casiera este cercetată în stare de libertate, dar nu are voie să iasă din Bucureşti. Va trebui să strânga ban pe ban să acopere pguba băncii.