O bucătăreasă a Spitalului Municipal Rădăuţi şi-a tăiat venele de la o mână în faţa comisiei de disciplină care verifica cine a furat alimente din raţiile zilnice ale pacienţilor, femeia suferind răni superficiale şi fiind internată în secţia de psihiatrie, scrie
Mediafax.Potrivit directorului Spitalului Municipal Rădăuţi, Dorin Ţibeică, angajata blocului alimentar al spitalului a fost cercetată prealabil pentru o abatere disciplinară în legătură cu dispariţia de alimente din raţiile pacienţilor.
Acesta a spus că în urma unui control făcut duminică a constatat că în vestiarele unei bucătărese şi ajutorului de bucătăreasă sunt ascunse mai multe alimente din hrana destinată bolnavilor internaţi.
Controlul a fost făcut înaintea distribuirii hranei, în condiţiile în care conducerea spitalului avea informaţii că mai ales în weekend se sustrag alimente. Astfel, au fost găsite alimente care ar fi trebuit date pacienţilor în cursul acelei zile, dar şi alimente care ar fi trebuit date în cursul săptămânii precedente.
Directorul Spitalului Municipal Rădăuţi a precizat că în cursul zilei de miercuri una dintre cele două angajate suspectate că fură alimente a fost chemată la comisia de disciplină care face o anchetă prealabilă, iar în timp ce era audiată femeia a scos un cuţit cu care s-a rănit la mâna stângă.
Dorin Ţiberică consideră că gestul a fost premeditat pentru că femeia a venit în sala de audieri cu acel cuţit.
Bucătăreasa mai avea aproape două luni până la pensionare, mai scrie Mediafax.