Antena 3 CNN Actualitate O australiancă de 15 ani a fost violată în Maramureş

O australiancă de 15 ani a fost violată în Maramureş

<1 minut de citit Publicat la 13:13 28 Iun 2010 Modificat la 13:13 28 Iun 2010
O australiancă de 15 ani a fost violată în Maramureş

A venit în România să se distreze, dar pleacă acasă cu sechele. O adolescentă de 15 ani din Australia şi-a petrecut împreună cu părinţii câteva zile în Maramureş. Vineri seara însă, fata povesteşte că a fost luată pe sus din barul în care ieşise să se distreze, dusă pe câmp şi batjocorită. Poliţiştii au deja un suspect iar acum verifică spusele fetei.

Familia de australieni a decis să îşi petreacă vacanţa în România. A poposit în localitatea maramureşeană Breb iar vineri seara, adolescenta a ieşit împreună cu o prietenă la barul din localitate.

Acolo, fetele au întâlnit trei tineri care, la ieşirea din bar, spun ele că le-ar fi urmărit. Prin târg umblă însă vorba că lucrurile ar fi stat altfel şi că fata aflată sub influenţa alcoolului ar fi acceptat să facă sex cu doi dintre ei.

Adolescenta australiancă a depus plângere la poliţie, însă doar împotriva unuia dintre cei trei tineri, pe care îl acuză de viol.

Poliţiştii vor continua ancheta în funcţie de răspunsurile primite de la medici. Între timp, tânăra şi părinţii ei au plecat deja spre casă.

Foto: Intact Images

Observator

 

×
x close