Antena 3 CNN Actualitate O angajată a căilor ferate britanice a murit de Covid-19, după ce a fost scuipată de un bolnav

O angajată a căilor ferate britanice a murit de Covid-19, după ce a fost scuipată de un bolnav

1 minut de citit Publicat la 18:31 12 Mai 2020 Modificat la 18:31 12 Mai 2020
o_1e84o5pbje421it010ns13dq1ldrb.jpeg
Sursa foto: Pexel

Belly Mujinga, în vârstă de 47 de ani, lucra la Gara Victoria din Londra. Ea a început să se simtă rău la câteva zile după ce a fost agresată, împreună cu un coleg, pe 22 martie, de o persoană care a pretins că este infectată cu coronavirus.

„Se aflau în sală, lângă ghişeu, când au fost agresaţi de către un utilizator care i-a scuipat. Un om a tuşit către ei şi le-a spus că avea virusul”, a anunţat sindicatul TSSA într-un comunicat.

Câteva zile mai târziu, medicul lui Belly Mujinga i-a recomandat să-şi întrerupă activitatea, notând că prezenta probleme respiratorii, precizează TSSA.

Femeia şi-a încetat activitatea, însă starea sănătăţii a continuat să i se înrăutăţească şi a fost necesar să fe internată la un spital şi conectată la un aparat de respiraţie artificială, la 2 aprilie.

Belly Mujinga a murit trei zile mai târziu, lăsându-şi în urmă soţul şi o fiică în vârstă de 11 ani, care nu au mai revăzut-o de când a plecat cu ambulanţa la spital.

Compania la care era angajată victima - Southern Railway - a dat asigurări că ia cazul „foarte în serios” şi că a lansat o anchetă internă.

Poliţia britanică a Transporturilor a deschis apoi o anchetă, potrivit TSSA, care anunţă că a cerut autorităţii de reglementare a transportului feroviar să analizeze evenimentele.

Secretarul general al sindicatului, Manuel Cortes, a cerut ca guvernul să acorde o indemnizaţie familiilor tuturor lucrătorilor din sector care au murit din cauza covid-19, aşa cum se întâmplă în cazul membrilor personalului din domeniul sănătăţii.

×
x close