Ion Balint, cunoscut sub numele de Nuţu Cămătaru, a fost amendat, miercuri, de Poliţia Rutieră, la scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare, după ce a plecat din Penitenciarul Jilava pe un cal. Potrivit
Mediafax, acestuia i s-a întocmit proces verbal pentru încălcarea articolului 99 din Codul Rutier, referitor la nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de animale.
Nuţu Cămătaru a fost sancţionat în conformitate cu articolul 62, privind regimul de aplicare al sancţiunilor la Codul Rutier. Amenda este între 120 şi 180 de lei, Nuţu Cămătaru primind sancţiunea minimă. Dacă o va achita în 48 de ore, aceasta se va reduce la jumătate.
Nuţu Cămătaru a fost eliberat din închisoare miercuri dimineaţă. Acesta a fost aşteptat în faţa Penitenciarului Jilava de către apropiaţii şi rudele lui, care au adus cu ei trei cai şi mai mulţi porumbei. Nuţu Cămătaru a plecat de la Penitenciar pe unul dintre cai, timp în care porumbeii au fost eliberaţi.
Antena3.ro