Antena 3 CNN Actualitate NUME GRELE din politică vor cădea după Elena Udrea. CINE mai este menţionat în avalanşa de acuzaţii: "A fost PREMIER"

NUME GRELE din politică vor cădea după Elena Udrea. CINE mai este menţionat în avalanşa de acuzaţii: "A fost PREMIER"

O.P.
2 minute de citit Publicat la 05:46 05 Feb 2015 Modificat la 05:46 05 Feb 2015
udrea_porc4_32047900.jpg
 Fostul ministru al Dezvoltării a cerut o şpagă de 500.000 de euro unui om de afaceri ca să-l scape de problemele cu justiţia. Elena Udrea a fost denunţată în faţa procurorilor DNA chiar de omul de afaceri în cauză, Dinu Pescariu, şi el cercetat în dosarul Microsoft.

Elena Udrea a intervenit, la cererea soţului ei, Dorin Cocoş, şi pentru cumpărarea licenţelor Microsoft de către Ministerul Comunicaţiilor, arată procurorii DNA. Înţelegerea dintre soţi a rezultat din modul în care şpaga de 9 milioane de euro primită de Cocoş a fost împărţită, reiese din referatul procurorilor.

Procurorii anticorupţie o acuză pe Elena Udrea că în anul 2013, în timp ce DNA făcea cercetări în legătură cu dosarul Microsoft, i-a cerut jumătate de milion de euro şpagă omului de afaceri Dinu Pescariu, ca să-l ajute cu problemele din justiţie. La sfîrşitul anului trecut, Pescariu a denunţat-o pe Udrea.

"Din denunţul formulat rezultă că (...) Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie.(...) Faptele sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont, înscrisuri olografe ridicate la percheziţie în care sunt indicate sume de bani plătite, se arată în referatul procurorilor DNA.
SURSA: REFERATUL PROCURORILOR

Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA de trafic de influenţă şi în dosarul Microsoft. Fostul ei soţ, Dorin Cocoş, ar fi cerut 9 milioane de euro de la doi oameni de afaceri pentru a le garanta cîştigarea licitaţiilor pentru contractele de licenţiere Microsoft.

Procurorii îl acuză pe Cocoş că a disimulat provenienţa banilor şi a ascuns beneficiarul real al acestora, în baza unei înţelegeri cu Elena Udrea.

Potrivit fostului ministrul al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, o parte din şpaga din dosarul Microsoft a ajuns în conturile PDL, iar Emil Boc ştia despre acest lucru.

Procurorii mai cer arestarea Elenei Udrea pentru că aceasta ar fi vorbit în presă despre acuzaţiile care i-au fost aduse, asta deşi se afla sub control judiciar din data de 29 ianuarie 2015.

"Udrea Elena Gabriela a făcut afirmaţii cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse, afirmaţii ce vizează fondul cauzei şi care sunt în măsură să influenţeze declaraţiile inculpatului Cocoş Dorin şi ale unui martor, toate acestea în condiţiile în care aceasta nu a dat declaraţii în dosarul penal".

Până acum câteva zile, Elena Udrea a declarat în toate interviurile că nu ştia nimic despre acuzaţiile care i s-au adus fostului soţ.

"(...) din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a pretins şi primit de la Florică Claudiu şi Pescariu Dinu Mihail suma de 9.000.000 de euro pentru ca prin intermediul numitei Udrea Elena Gabriela - ministru  al Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică Claudiu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale".
SURSA: REFERATUL PROCURORILOR

" Din denunţul formulat rezultă că (...) Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie.(...) Faptele sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont, înscrisuri olografe ridicate la percheziţie în care sunt indicate sume de bani plătite, se arată în referatul procurorilor DNA.
SURSA: REFERATUL PROCURORILOR

×
x close