Antena 3 CNN Actualitate A crescut numărul căsătoriilor în România. Explicația specialiștilor

A crescut numărul căsătoriilor în România. Explicația specialiștilor

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 22:02 17 Mai 2022 Modificat la 22:02 17 Mai 2022
numarul casatoriilor crestere
A crescut numărul căsătoriilor în România. Explicația specialiștilor Sursa foto: Pixabay

Așa că, din cauza aglomerației, Starea Civilă lucrează la foc continuu și în timpul săptămânii. Cei care oficiază cununiile spun că cererea a crescut și cu 30%. Este o realitate confirmată și de Eurostat care afirmă că România este printre țările cu un număr mare de căsătorii, și mic de divorțuri.

În aceasta perioadă, ofițerii de Stare Civilă de la un singur sector din Capitală oficiază într-o zi de weekend și 30 de căsătorii. Iar luna iulie este și mai aglomerată: ajugându-se și la 50 de cununii într-o zi.

„Se simte o creștere de circa 25-30% fară de anii precedenți. În general, sâmbăta se oficiază cele mai multe nunți, urmează vinerea și respectiv zilele de luni până joi. În anul 2022, din ianuarie până acum, s-au oficiat 380 de căsătorii”, a declarat un ofițer de stare civilă pentru stirileprotv.ro.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2021 au fost oficiate peste 114.000 de căsătorii, un număr mai mare decât în 2020, cu aproximativ 40 la sută. Totodată, în țara noastră, potrivit Eurostat, în 2020 a scăzut rata divorțului. La fel și în țări precum Luxemburg, Lituania sau Slovenia. Singura țară în care s-a înregistrat o creștere este Danemarca.

„Pandemia a avut un impact și în aceasta zonă. Oamenii au trecut prin mai multe stări și căsătoria vine să rezolve aceasta instabilitate, creând iluzia unui cadru stabil. Iluzia nu e un lucru rău. Avem nevoie să ne simțim în siguranță.

În alte state căsătoria nu este ceva obligatoriu, iar familia este înțeleasă ca fiind acea structura, care dincolo de oficializare, ea coexista independent. La noi definiția este mai tradițională. Familia tradițională din doi membrii, bărbat și femeie și copii. Iată, o altă presiune socială, de a avea copii. Cu toții știm cum intervin aceste întrebări din partea părinților, bunicilor, a rudelor”, a explicat sociologul Silvia Luican, pentru sursa citată. 

 

×
Etichete: nunti
x close