Suma medie plătită în decembrie 2022 a statului român beneficiarilor de ajutor social a fost de 269,57 de lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 44.136 de milioane de lei.
Cei mai mulți beneficiari sunt în județele Dolj (10.109), Bacău (9.202), Teleorman (7.772) și Buzău (7.771), iar cei mai puțini sunt în București (247) și în județele Ilfov (862) și Timiș (1.318).
Venitul minim garantat este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei.
Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferența între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.