Antena 3 CNN Actualitate Numai 16% dintre români frecventează bibliotecile publice. Cei mai mulţi dintre aceştia caută informaţii pe internet

Numai 16% dintre români frecventează bibliotecile publice. Cei mai mulţi dintre aceştia caută informaţii pe internet

1 minut de citit Publicat la 07:30 20 Mar 2013 Modificat la 07:30 20 Mar 2013
Numai 16% dintre români frecventează bibliotecile publice. Cei mai mulţi dintre aceştia caută informaţii pe internet
Sursa foto: FotoŞ writingwhilethericeboils.blogspot.com
Aproape 16% dintre români, adică 2,6 milioane, frecventează bibliotecile publice, atât pentru a împrumuta cărţi, cât şi pentru a căuta online informaţii. Acesta este rezultatul unui studiu realizat la finalul anului trecut de Fundaţia Bill&Melinda Gates, realizat în 17 ţări europene, printre care şi România.

Cele mai căutate subiecte sunt legate de sănătate, educaţie, noi locuri de muncă sau idei de afaceri.

Peste 200.000 persoane dintre cei care au folosit internetul din biblioteci au căutat online un loc de muncă. 28.500 dintre aceştia au aplicat pentru un loc de muncă iar 9.000 au fost angajaţi.

Odată cu introducerea internetului în bibliotecile româneşti, accesul la internet a crescut de la 42%, în anul 2011, la 70%, în anul 2012, în condiţiile în care media în Europa se situează la 82%.

Studiul mai arată că 48% dintre cei care frecventează bibliotecile au participat la activităţi educative printre care meditaţii, asistenţă la teme, cursuri speciale de formare sau întâlniri comunitare.

Rezultatele au mai arătat că 7,8 milioane de români şi-ar dori să poată accesa internetul, gratuit, de la biblioteca publică, 7% din utilizatori au folosit servicii de e-guvernare dintr-o bibliotecă publică, 43% folosesc computerul pentru implicare la nivelul societăţii civile.

Aproape 63 milioane de euro au fost atrase în comunităţile din România prin completarea în biblioteci a cererilor de subvenţii agricole. 




×
Etichete: biblioteca carti
x close