Vremea rece a pus stăpânire pe aproape toate regiunile ţării. Deşi abia am intrat în a doua lună de toamnă, temperaturile au scăzut brusc, iar maximele sunt sub mediile specifice acestei perioade. În unele zone montane continuă să fie lapoviţă, iar la anumite altitudini ninge. Din nefericrie, meteorologii nu au veşti bune nici pentru următoarele zile.
În această săptămână va continua să fie frig, mai mult decât ar fi normal în majoritatea regiunilor din ţară. Maximele sunt mai scăzute cu 3 până la 5 grade faţă de mediile climatologice ale acestei luni. În mod normal, începutul lui octombrie ar trebui să aducă temperaturi de peste 15 grade Celsius, în cea mai mare parte a ţării.
În următoarele zile, cerul va fi în continuare acoperit de nori, iar ploile vor continua să cadă, cu precădere în zona de vest.
Şi în zonele montane vremea se menţine rece pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros şi va ploua slab în Munţii Banatului, local în Carpaţii Meridionali şi izolat în restul zonei montane. La altitudini de peste 1.600 metri vor fi şi lapoviţe sau ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat.
Vestea bună este că pentru a doua jumătate a lunii meteorologii prognozează o încălzire serioasă a vremii, cu maxime de până la 25 de grade Celsius.
Prognoza meteo pentru 6, 7 şi 8 octombrie
Miercuri, vremea va fi rece pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros, favorabil trecător ploii slabe ziua. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4...6 grade. Presiunea atmosferica va fi în creştere uşoară.
Joi, vremea va fi rece pentru prima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 2...3 grade. Presiunea atmosferica va continua să crească uşor.
Vineri, vremea se va menţine rece. Cerul va fi temporar noros, favorabil trecător ploii slabe. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.
Pentru informaţii complete despre avertizări şi starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.
Antena3.ro