El a amintit că, în urmă cu câteva săptămâni, în faţa Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe al UE a ridicat problema lucrărilor întreprinse de autorităţile ucrainene pe canalul Bâstroe şi a arătat că autorităţile de la Bucureşti au greşit din 2004 până în prezent pentru că au considerat această problemă ca fiind una bilaterală româno-ucraineană.
El a subliniat că lucrările întreprinse de Ucraina în vederea decolmatării şi adâncirii canalului Bâstroe pot produce schimbări ireversibile asupra mediului Deltei Dunării, schimbări care pot cauza şi o catastrofă ecologică. Cioroianu a explicat că Delta este un tot unitar, iar dacă volumul hidrografic va creşte pe canalul Bâstroe, acest lucru va duce la uscarea unor porţiuni din partea românească a Deltei, ipoteză cu atât mai probabilă cu cât anul acesta este unul foarte secetos, iar cotele Dunării înregistrate în această perioadă sunt foarte scăzute.
Şeful diplomaţiei române şi-a exprimat convingerea că oficialii europeni vor ţine cont de doleanţele ţării noastre şi vor exercita presiuni asupra Ucrainei să renunţe la acest proiect. Astfel, Cioroianu a cerut tuturor ONG-urilor de protecţie a mediului preocupate de această problemă, precum şi tuturor cetăţenilor români interesaţi, să trimită scrisori şi petiţii europarlamentarilor pentru a determina o mai bună conştientizare la nivelul Parlamentului European a situaţiei alarmante din Delta Dunării.
Antena3.ro