Primele 200 de testere au ajuns deja la serviciul rutier din Constanţa. Mecanismul este foarte simplu. Odată tras pe dreapta, şoferului i se face testul salivei şi după zece minute primeşte răspunsul.
Poliţiştii au fost instruiţi în legatură cu simptomele care le poate avea un şofer care a consumat substanţe stupefiante. Pupila micşorată, culoarea pielii şi comportamentul agresiv sunt principalele indicii.
Statisticile din ultimii ani sunt ingrijoratoare: odata la trei ani numarul consumatorilor de droguri creste cu cel putin 3 procente.
Pe segmentul de vârstă de la 15 la 64 de ani s-a demonstrat că au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri.
Constanţa se află pe locul al treilea pe ţară, după Bucureşti şi Iaşi ca şi consum de stupefiante la volan. Şi va deveni cel puţin în aceasta vară numărul unu în top, mai ales că pe litoral vor ajunge consumatori de droguri din toata ţara.