Podul peste Dunăre, inaugurat ieri, aduce beneficii economice şi judeţului Tulcea, dar va asigura şi un acces extrem de facil turiştilor care vor să ajungă în Delta Dunării şi să descopere Dobrogea.
"Se împlineşte o dorinţă a tulcenilor în mod special, a dobrogenilor de asemenea, a brăilenilor, a gălăţenilor, de a avea un pod peste Dunăre aici în zona Brăila-Tulcea. Acest pod a fost finanţat prin acel instrument teritorial ITI - 350 de milioane. El a trebuit să fie introdus, de-a lungul timpului, în master-planul de transporturi al României şi strategia de dezvoltare ITI. Erau condiţii obligatorii ca această investiţie să poată fi făcută", a declarat Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.
De altfel, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea a anunţat şi demararea lucrărilor pentru două drumuri expres.
"Drumul expres pod Tulcea mai are nevoie de un singur aviz din zona de mediu şi intră şi el în linie dreaptă, iar celălalt mai are, de asemenea, un punct de vedere, dacă mă refer la Tulcea-Constanţa, un punct de vedere al Jaspers. Am întrebat ieri pe decidenţii de la Bucureşti când cred că acest drum va intra în stadiu de licitaţie şi mi s-a spus sfârşitul anului viitor", a mai explicat preşedintele CJ Tulcea.
Câştigul cel mare al întregii investiţii este întregul ansamblu de rute expres plus spectaculoasa traversare a Dunării.
"Cred că este, din punct de vedere arhitectonic, este o minune inginerească. Din punct de vedere economic cred că va duce la dezvoltarea întregii zone şi va fi, aşa cum am spus, un beneficiu pentru România", a mai precizat Horia Teodorescu.