Din datele făcute publice de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA reiese un detaliu fundamental.
Când este punctul culminant al infectării
„Cei care se îmbolnăvesc cu COVID-19 sunt cel mai contagioşi, cu două, trei zile, înainte de a dezvolta simptome. Odată ce îţi apar simptomele bolii, devii mai puţin contagios“, a explicat doctorul Roger Shapiro, profesor de imunologie şi de boli virale la Harvard.
Într-un studiu realizat în Taiwan, s-a descoperit că oamenii au luat virusul mult mai uşor de la cineva care se afla în primele cinci zile ale perioadei de infectare.
Acelaşi studiu a arătat că nimeni nu s-a îmbolnăvit, atunci când a intrat în contact cu un pacient COVID-19, care avea boala de şase zile sau mai mult.
33 de morți și alte 1.151 de cazuri, în România, într-o singură zi
Până ieri au fost confirmate 47.053 cazuri de persoane infectate cu noul coronaviru. 26.128 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.716 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.151 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Tot ieri, au fost înregistrate 33 de decese (13 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Vrancea și București.