Antena 3 CNN Actualitate Noul Cod Penal, în dezbatere publică

Noul Cod Penal, în dezbatere publică

1 minut de citit Publicat la 14:13 02 Mar 2007 Modificat la 14:13 02 Mar 2007
Noul Cod Penal, în dezbatere publică
Ministerul Justiţiei a lansat vineri în dezbatere publică noua variantă a Codului Penal. Aceasta a fost elaborată de minister în colaborare cu experţi europeni din Olanda, Franţa, Germania, Italia şi de specialişti în drept comparat european. Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, a declarat că o parte din noua formă a Codului Penal provine din cea din 2004. De exemplu, din codul fostului ministru Rodica Stănoiu au fost preluate cele 4 regimuri de executare a pedepselor, sistemul zilelor-amendă, introducerea muncii în folosul comunităţii. După dezbaterea publică, noul Cod Penal va ajunge în Parlament.

Pedepse mai mici pentru unele fapte penale, introducerea unor noi infracţiuni ca de exemplu camăta sau fraudarea licitaţiilor publice. Acestea sunt doar câteva dintre prevederile proiectului noului Cod Penal. Ministrul Justiţiei spune că în noul proiect de Cod Penal, sistemul pedepselor este gândit într-un mod flexibil şi modern, fiind preluat din sistemele existente în statele membre UE. Codul prevede pedepse mai severe pentru cei care comit în mod repetat infracţiuni, dar diminuarea pedepselor pentru minori.

În Noul Cod penal, în cazul comiterii mai multor infracţiuni sancţionate cu închisoare, se va executa pedeapsa cea mai grea. Astfel, pedepsele cu amendă vor fi cumulate aritmetic, iar în cazul persoanelor sancţionate cu închisoare, dar şi cu amendă, vor fi executate ambele pedepse. Ministrul a precizat că există mai multe forme de executare a pedepselor, realizându-se atât constrângerea infractorilor cât şi reintegrarea socială a acestora. Codul prevede şi creşterea numărului de infracţiuni pentru care se pot aplica amenzi, de la cele 60, prevăzute în prezent, la 145. Amenzile se pot transforma însă în zile de muncă în folosul comunităţii.

Proiectul mai prevede şi faptul că nu va fi obligatorie interzicerea, pe durata pedepsei cu închisoarea, a anumitor drepturi, precum cele părinteşti sau cel de a vota. Judecătorul va decide în fiecare caz dacă acestea pot fi sau nu menţinute. De asemenea, în noul cod nu sunt prevăzute ca infracţiuni insulta şi nici calomnia.

Antena 3

×
x close