Antena 3 CNN Actualitate Noul Cod Penal îl scapă pe Traian Băsescu de dosare

Noul Cod Penal îl scapă pe Traian Băsescu de dosare

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:42 16 Noi 2013 Modificat la 22:42 16 Noi 2013
Noul Cod Penal îl scapă pe Traian Băsescu de dosare
Foto: Intact Images
Alessandra Stoicescu a prezentat, sâmbătă seară, în emisiunea Q&A, cum îl scapă noul Cod Penal pe Traian Băsescu de dosare.

Potrivit noului Cod penal, care va întra în vigoare de la 1 februarie 2014, pedepsele pentru o serie de infracţiuni şi termenele de prescripţie a răspunderii penale se vor reduce drastic.

Asta înseamnă că multe fapte din dosare se vor prescrie.


Preşedintele Traian Băsescu pare să fi reuşit să-şi aranjeze dosarele pentru momentul în care nu va mai avea parte de imunitate.

Din 2015, Traian Băsescu va fi liber de orice posibilă acuzaţie penală. Asta în ciuda faptului că, la intrarea lui în mandat, Băsescu era inculpat în dosarul Flota, cercetat în dosarul casei din Mihăileanu şi suspectat de spălare de bani.

Numeroase acuzaţii i-au fost aduse lui Traian Băsescu de-a lungul timpului. Printre ele: fals, uz de fals, abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, bancrută frauduloasă, delapidare etc.

Trei DOSARE GRELE care l-ar putea înfunda pe Traian Băsescu

Când vorbim de delapidare, actualul Cod Penal spune că pedeapsa este cuprinsă între 1-15 ani, sau între 10-20 de ani la consecinţe deosebit de grave, iar prescripţia este 10 ani şi 15 ani pentru consecinţe deosebit de grave.

Potrivit Codului Penal actual, prescripţia specială este de 15 ani fără consecinţe grave, respectiv 22,5 ani pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

În noul Cod Penal nu mai există spor pentru consecinţe deosebit de grave şi pedeapsa nu mai este de la 1 la 15 ani, sau în cazul unor consecinţe grave, până la 20 de ani, ci între 2 şi 7 ani.

Prescripţia este de 8 ani, iar prescripţia specială este de 12 ani.

Astfel, prin Noul Cod Penal, care va întra în vigoare de la 1 februarie 2014, Traian Băsescu scapă de dosarul Flota.

Toate termenele de prescripţie specială depind însă de un lucru: dacă perioada de 10 ani la Cotroceni întrerupe sau nu prescripţia specială. Lucru pe care nu-l poate decide decât Curtea Supremă, unde numirile le face tot Traian Băsescu.

Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii "Q&A cu Alessandra Stoicescu"

×
x close