Antena 3 CNN Actualitate Noul Cod penal ar putea interzice avortul

Noul Cod penal ar putea interzice avortul

1 minut de citit Publicat la 15:48 14 Apr 2009 Modificat la 15:48 14 Apr 2009
Noul Cod penal ar putea interzice avortul
Noi controverse în jurul Codului penal. În cazul în care fătul de până la 24 de săptămâni capată statutul de persoană legală, Noul Cod penal ar putea interzice avortul. În plus, părinţii care vor să-şi îngroape fătul mort în uter la fel ca pe un copil se confruntă cu refuzul primariilor. Aceştia nu vor să elibereze certificate de deces şi autorizatii de înhumare.

Potrivit Gardianul, deputatii care lucrează la noilor coduri susţin că încearcă să rezolve aceste probleme şi să reglementeze situaţia astfel încât legea să permită atât avortul, cât şi îngroparea fătului cu vârsta sub 24 de săptămâni de sarcină.

Mai multe grupări religioase, dar şi oameni obisnuiti solicită autorităţilor ca fătul mort sau avortat să poata fi ingropat şi să fie astfel respectată demnitatea fiinţei umane.

Preotul Aurel Bogdan Teleanu explică pe blogul personal, ateneulsfantuluipantelimon blogspot.com , cauzele acestei probleme.

?Această anomalie juridică este determinată de arbitrariul eliberarii unui certificat de deces şi a adeverinţei de înhumare, care ar presupune automat înscrierea copiilor morţi, inclusiv ai mamelor care se aflau în primele luni de sarcină, în registrele Stării Civile. Motivul împiedicării obţinerii unui astfel de document este acela ca, prin întocmirea unui act copilului mort înainte de cel putin şase luni de naştere, se încalcă dreptul la avort şi contracepţie?.

Din punct de vedere medical, o femeie poate face avort la cerere până în săptămâna a 14-a de sarcină şi avort terapeutic până în săptămâna 24. După această perioadă, se vorbeste doar de nastere.

Astfel, din punct de vedere legal, umanitatea fătului nenăscut este recunoscută începând din a 24-a săptămână de sarcină.

În prezent, fatul mort sau avortonul este considerat deseu biologic, fiind incinerat în crematoriul spitalului în care a fost adus pe lume.

Din puct de vedere religios incinerarea este ?cruzime fata de corp?, De aceea, foarte mulţi preoţi  pledează în favoarea unei legi care să apere dreptul la înhumare.

Antena3.ro



×
Etichete: noul cod penal
x close