Antena 3 CNN Actualitate Noul Cod al Muncii, aprobat şi trimis la Parlament. Opoziţia depune moţiune de cenzură

Noul Cod al Muncii, aprobat şi trimis la Parlament. Opoziţia depune moţiune de cenzură

3 minute de citit Publicat la 11:25 28 Feb 2011 Modificat la 11:25 28 Feb 2011
Noul Cod al Muncii, aprobat şi trimis la Parlament. Opoziţia depune moţiune de cenzură
Foto: Intact Images
Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Codului Muncii pentru care îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului. Opoziţia a anunţat că urmează să depună moţiune de cenzură, după asumarea răspunderii. Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe noul Cod al Muncii marţi, 8 martie, la ora 10.00. Parlamentarii pot depune amendamente până vineri, la ora 20.00, informează Mediafax.

Potrivit premierului Emil Boc, Codul Muncii a fost trimis Parlament. Referitor la o eventuală moţiune de cenzută, premierul a declarat că nu l-a speriat niciodată o moţiune de cenzură şi nici aceasta nu îl sperie.

„Codul Muncii a fost deja trimis la Parlament în momentul în care am plecat de la Palatul Victoria, pentru a intra în procedura parlamentară a asumării răspunderii. Nu am avut niciodată emoţii, nu m-a speriat niciodată o moţiune de cenzură, cu atât mai puţin nu mă va speria această moţiune de cenzură dacă va fi depusă", a meţionat premierul Boc.

"Acest Cod al Muncii nou este absolut necesar pentru ca, pe de o parte, românii să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, iar pe de altă parte angajatorii să poată angaja mai uşor pe cei care doresc să muncească”, a adăugat primul-ministru.

Boc: Codul Muncii a fost trimis în Parlament


Premierul Emil Boc şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, vor susţine o conferinţă de presă pe această temă la ora 18.15.

Membrii Opoziţiei au anunţat că intenţionează să depună moţiune de cenzură, iar sindicatele au început deja proteste la nivelul întregii ţări. 

Antonescu: USL va depune moţiune de cenzură

„USL va depune moţiune de cenzură în urma deciziei Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Codul Muncii”, a declarat Crin Antonescu, co-preşedintele Uniunii Social-Liberale. Politicianul a precizat că membrii USL lucrează deja la redactarea textului moţiunii.

Antonescu a mai menţionat că moţiunea va fi depusă în numele unei părţi semnificative a societăţii româneşti. „Astăzi, la ora 15:00 se va semna un acord între USL şi cele mai importante confederaţii sindicale şi patronale. (...) Odată cu moţiunea, vom depune şi proiectul propriu de Cod al Muncii care a fost agreat de patronate şi sindicate”, a declarat co-preşedintele USL.

Discursul lui Crin Antonescu:


Proiectul de modifcare a Codului Muncii a fost discutat de Executiv miercuri, Guvernul anunţând la acea dată că aşteaptă avizul Consiliului Economic şi Social, înainte de a aproba documentul.

Vineri, membrii Guvernului s-au întâlnit cu cei ai sindicatelor şi au analizat noua formă a Codului Muncii, dar fără să ajungă la un acord în privinţa modificărilor.

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului urmează să se reunească pentru a stabili un calendar pentru angajarea răspunderii Guvernului.

Guvernul a aprobat nou Cod al Muncii


Sindicaliştii atrag atenţia că noul cod al muncii îi dezavantajează foarte mult pe angajaţi. Perioadele de probă vor fi mai mari, la fel şi perioada de preaviz în cazul demisiei, iar contractele pe termen determinat vor deveni regulă. Sunt doar câteva din prevederile care apar în noul Cod al Muncii.

ACESTEA SUNT PREVEDERILE NOII FORME A CODULUI MUNCII:

-se abrogă articolul potrivit căruia, la încetarea celui de-al treilea contract pe perioadă determinată, angajatul va fi încadrat obligatoriu cu contract pe perioadă nedeterminată.

-prelungirea perioadelor de probă de la 30 la 45 de zile, dar şi de preaviz, de la 15 zile calendaristice, la 20 de zile lucrătoare 

-perioada in care angajatorul trebuie să asigure salariaţilor concediul de odihnă neîntrerupt, pentru situatiile în care concediul este programat fracţionat, se reduce de la 15 la 10 zile.

-un patron poate angaja în probă oricate persoane vrea şi să renunte la ele dupa expirarea perioadei de probă

-contractul individual de muncă poate înceta atât pe durata cât şi la sfârşitul perioadei de probă, fără să fie necesar preavizul, ci doar o notificare scrisă, la iniţiativa oricărei dintre părţi.

- un angajat nu poate munci mai mult de 48 de ore pe săptămână, iar perioada limită în care orele suplimentare se compensează cu ore libere plătite, se prelungeşte de la 30 la 60 de zile

-contractul de muncă al participanţilor la protest poate fi suspendat, iar în caz de concedieri colective, angajatorul va putea încadra alte persoane pe posturile ramase vacante chiar de a doua zi

-introducerea unei indemnizaţii de confidenţialitate lunare. Aceasta se stabileste prin negociere şi se impozitează la beneficiar.



×
x close