Duminică au continuat discuţiile pe tema noului pachet legislativ din învăţământ. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit pentru a patra zi consecutiv cu sindicaliştii. Cele două părţi caută încă soluţii pentru reglementarea învăţământului preuniversitar. Ministrul Educaţiei şi sindicaliştii iau în calcul crearea unui nou grad didadactic, superior celui de profesor universitar. Detaliile vor fi stabilite însă, săptămâna viitoare când se vor purta negocieri despre învăţământul superior.
De asemenea, potrivit proiectul de lege, unităţile de învăţământ ar putea avea o autonomie mai mare. "Ne gândim să promovăm ideea unei carte, care să definească obiectivele şi limitele autonomiei şcolare pentru fiecare şcoală care are personalitate juridică", a declarat Ecaterina Andronescu.
Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ vor ca modificările să intre în vigoare în următorul an şcolar, în condiţiile în care, spun ei, acest nou cod al educaţiei dă o mai mare stabilitate sistemului de învăţământ.
Potrivit noilor reglementări ale legii învăţământului, examenul de bacalaureatul va avea trei probe scrise. În plus, elevii vor fi evaluaţi lingvistic pe durata anului şcolar, iar la sfârşitul clasei a XII-a vor fi supuşi şi unei evaluări a cunoştinţelor în informatică.
Antena 3